Press "Enter" to skip to content

Cum să te îmbogăţeşti din agricultură. Condimentul care se vinde cu aproape 30.000 de euro

Singura cultură de „aur roșu” în Bihor poate fi văzută la Săldăbagiu Mic, în comuna Căpâlna.

Viorica Froicu spune că şi-a schimbat optica despre agricultură după ce a avut o experienţă în acest domeniu în Italia. „Am văzut cât câştigă oamenii din agricultură în Italia. Aceia care se ţin de treabă”, explică doamna Viorica.

„Am primit o reclamă pe e-mail, în italiană. Iniţial am şi vrut să o şterg. Am deschis aşa, într-o doară… Știu că suna ca o provocare: «Vrei să devii bogat cultivând şofran?»… Nu ştiam ce-i şofranul, am început să caut informaţii”, povesteşte doamna Viorica Froicu. „Mi-am amintit că şi mama mea cultiva şofran, nu cred că era original, dar ştiu că punea în cozonaci, în orez, şi că mâncarea avea un gust deosebit”, îşi aminteşte doamna Viorica.

Șofranul este căutat în întreaga lume pentru aroma şi culoarea pe care le dă mâncărurilor. Un kilogram de şofran ajunge să coste până la 28.000 de euro. Însă pentru a obţine astfel de cantităţi este nevoie de foarte multă muncă. 40 de grame de şofran necesită o recoltare de la 6.000 – 8.000 de flori de şofran.

„Preţul unui bulb de şofran depinde de calibrul lui, explică doamna Viorica Froicu. Între 0,80 lei – 1,50 lei costă cei mai mari, care sunt şi cei mai productivi. Pentru 250 mp teren trebuie 5.000 de bulbi. Sunt necesare aproximativ 70.000 de stigmate pentru a obţine 500 g de şofran, şi de 2,5 kg de stigmate proaspete pentru obţinerea a 500 g de produs uscat. Fiecare floare prezintă câte 3 stigmate. Acestea trebuie să fie atent culese cu mâna şi apoi uscate. Munca şi îngrijirea pe care le necesită fac din şofran cel mai scump condiment din lume”, explică doamna Viorica.

Şofranul este o plantă originară din Persia. Planta are bulbotubercul, frunze înguste şi lungi, flori unice de culoare violet-albastră, cu pistil de culoare portocalie şi linii purpurii, iar fructul este o capsulă trioculară de dimensiuni reduse şi culoare albă. De la plantă se folosesc în scop terapeutic doar stigmatele, care reprezintă partea superioară a pistilului, pe care se prinde şi încolţeşte polenul.

Sursa: capital.ro

23 Shares
Mission News Theme by Compete Themes.
error: 10 lei/saptamana. Pentru a putea copia continutul.