Press "Enter" to skip to content

Drumul expres Pitești Craiova, mai aproape de realitate. S-au semnat primele 3 contracte

Drumul expres Pitești Craiova. Luni, 3 decembrie, s-au semnat primele 3 contracte pentru realizarea Drumului Expres Craiova – Pitești, anunță Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Directorul general al CNAIR, Narcis Neaga, a semnat la Craiova primele 3 contracte pentru proiectarea și execuția a 3 loturi ale Drumului Expres Craiova – Pitești.

Valoarea totală a celor 3 contracte este de 1.811.821.471,79 lei fără TVA, adică aproximativ 385 de milioane de euro fără TVA.

Sursa de finanțare este reprezentată de fondurile europene nerambursabile.

În conformitate cu prevederile contractuale, durata de realizare a acestor contracte este de 36 luni, din care 12 luni pentru activitatea de proiectare și 24 luni pentru execuția lucrărilor. Perioada de garanție a lucrărilor va fi de 7 ani.

Lungimea totală a drumului expres este de 120 km, din care cele trei contracte semnate astăzi însumează o lungime de 57,55 km.

Costul mediu pe kilometru de drum expres este de 6,6 milioane de euro.

Cele 3 contracte semnate astăzi sunt aferente următoarelor tronsoane ale drumului expres Craiova – Pitești:
Drumul expres Pitești Craiova – Tronsonul 1 (17,7 km) se întinde între km 0+000 și km 17+700 și are ca punct de început desprinderea din varianta de ocolire Nord a municipiului Craiova (unde este prevăzută amenajarea unui nod rutier), iar ca punct final limita județelor Dolj cu Olt. Acest tronson traversează teritoriile administrative ale următoarelor localități: Craiova, Ghercești, Pielești și Robănești.

Drumul expres Pitești Craiova – Specificații tehnice:

Lungime: 17,7 km din care 10,165 km sunt situați pe curbe, ceea ce reprezinta 57% din traseu
Viteza de proiectare: 120 km/h
Partea carosabilă: 2 x 7,00 metri
Benzi de încadrare: 4 x 0,5 metri
Acostamente: 2 x 1,5 metri
Spațiu median: 3,00 metri
Platforma: 22,00 metri

Noduri rutiere: km 0+000 – intersecția cu DN65F – Centura Nord Craiova
km 1+400 – intersecția cu DC4 – Craiova Vest

Principalele Poduri și Pasaje:

1. Pasaj la DN65 F la nod rutier Centura Nord Craiova – lungime: 108 m
2. Pasaj la DC4 la nod rutier Craiova Vest – lungime: 78 m
3. Pod la km 3+635 peste Valea Ursoaia – lungime: 54 m
4. Pod la km 6+410 peste pârâul Teslui – lungime: 78 m
5. Pod la km 7+120 peste DJ 641 – lungime: 42 m
6. Pod la km 12+385 peste Valea Lungă – lungime: 42 m
7. Pod la km 15+700 – lungime: 120 m
8. Pasaj la km 16+200 peste Calea Ferata 101 – lungime:78 m
9. Pasaj la km 16+640 peste DN 65 – lungime: 78 m

Parcare de scurtă durată la km 14+190

Operatorul economic care va realiza proiectarea și execuția Tronsonului 1 este TIRRENA SCAVI S.p.A. (ITALIA). Valoarea contractului este de 358.179.480,69 LEI fără TVA, echivalentul a 76 milioane Euro fără TVA, având un cost/km de 4,3 milioane euro fără TVA.

Drumul expres Pitești Craiova – Tronsonul 2 (39,85 km), format din două loturi, se întinde între km 17+700 și km 57+550 și are ca punct de început limita dintre județele Dolj și Olt, iar punctul final se află în apropierea municipiului Slatina, la intersecția cu DN 65B în zona localității Valea Mare. Acesta traversează teritoriile administrative ale următoarelor localități: Balș, Bârza, Piatra Olt, Slătioara, Ulmi, Milcov, Slatina și Valea Mare.

Lotul 1 (18,5 km) – Varianta de ocolire BALȘ – se întinde intre km 17+700 – Km 36+200. Acesta traversează teritoriile administrative ale următoarelor localități: Balș, Bârza, Piatra Olt.
Lotul 2 (21,35 km) – Varianta de ocolire SLATINA – se întinde intre km 36+200– km 57+550. Acesta traversează teritoriile administrative ale următoarelor localități: Slătioara, Ulmi, Milcov, Slatina și Valea Mare.

Prin execuția Lotului 1 se va realiza decongestionarea traficului de pe raza localității Balș, iar prin execuția Lotului 2 se va realiza decongestionarea traficului de pe raza localității Slatina, prin redirecționarea traficului greu în afara acestor localități, anunță compania de stat.

Drumul expres Pitești Craiova – Specificații tehnice Tronsonul 2 – Lotul 1:

Lungime: 18,5 km
Viteza de proiectare: 120 km/h
Partea carosabilă: 2 x 7,00 metri
Benzi de încadrare: 4 x 0,5 metri
Acostamente: 2 x 1,5 metri
Spațiu median: 3,00 metri
Platforma: 22,00 metri

Noduri rutiere: km 19+370 – DN65 Balș Vest
km 27+630 DJ 644 Barza Nord
km 35+685 – intersecția cu DC13 – Piatra Olt Nord – Vest

Principalele Poduri și Pasaje:
1. Pod la km 22+410 peste râul Oltet – lungime: 550 m
2. Pod la km 24+260 peste pârâul Gengea – lungime: 30 m
3. Pasaj la km 26+235 peste Calea Ferata 101 – lungime:135 m
4. Pod la km 30+015 peste pârâul Birlui – lungime: 405 m
5. Pasaj la km 19+870 peste DC 154A – lungime: 78 m
6. Pasaj la km 19+370 peste DN65 la nod rutier Balș Vest – lungime: 78m
7. Pasaj la km 27+630 peste DJ 644 la nod rutier Barza Nord – lungime: 78 m
8. Pasaj la km 35+685 peste DC13 – Piatra Olt Nord – Vest – lungime: 78 m

Parcări: la km 29+450 stânga și dreapta

Operatorul economic care va realiza proiectarea și execuția Tronsonului 2 – Lotul 1 este Asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL – Consitrans SRL (ROMANIA). Valoarea contractului este de 661.452.009,54 LEI fără TVA, echivalentul a 141 de milioane de euro fără TVA, având un cost/km de 7,6 milioane euro fără TVA.

Drumul expres Pitești Craiova – Specificații tehnice Tronsonul 2 – Lotul 2:

Lungime: 21,35 km
Viteza de proiectare: 120 km/h
Partea carosabila: 2 x 7,00 metri
Benzi de încadrare: 4 x 0,5 metri
Acostamente: 2 x 1,5 metri
Spațiu median: 3,00 metri
Platforma: 22,00 metri

Noduri rutiere: km 50+095 la intersecția cu DJ 546 – Slatina Sud – Est

Principalele Poduri și Pasaje:
1. Pod la km 39+220 peste pârâul Coarneș – lungime: 40 m
2. Pod la km 39+780 peste pârâul Negrișoara – lungime: 40 m
3.Pod la km 44+510 peste râul Olt – lungime: 1690 m
5. Pod la km 47+875 peste pârâul Milcov – lungime: 405 m
6. Pod la km 48+710 peste Calea Ferata – lungime: 112 m
6. Pod la km 52+200 peste DJ 653 – lungime: 42 m
7. Pod la km 52+490 peste CF 101- lungime: 78 m

Parcări: la km 55+300 stânga și dreapta

Operatorul economic care va realiza proiectarea și execuția Tronsonului 2 – Lotul 2 este Asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL – Consitrans SRL (ROMANIA). Valoarea contractului este de 792.189.981,56 LEI fără TVA, echivalentul a 168 de milioane de euro fără TVA, având un cost/km de 7,8 milioane euro fără TVA.

Sursa: greatnews.ro

39 Shares
Mission News Theme by Compete Themes.
error: 10 lei/saptamana. Pentru a putea copia continutul.