Press "Enter" to skip to content

Grigore Cartianu, solidar cu Rareș Bogdan: În aceste zile e sărbătoare la PSD și ALDE, mafiile care distrug România. Asta a reușit Cozmin Gușă.

Grigore Cartianu, solidar cu Rareș Bogdan: „În aceste zile e sărbătoare la PSD și ALDE, mafiile care distrug România. Asta a reușit Cozmin Gușă.” Și Cartianu anunță că nu se mai duce la Realitatea TV. Același anunț l-au făcut și Laurențiu Ciocăzanu și Sabin Orcan.

Ce scrie reputatul jurnalist pe Facebook:

„Sfârșit de poveste la Realitatea TV. Cozmin Gușă a reușit să-l scoată de pe post pe Rareș Bogdan, “locomotiva” televiziunii.

Uriașă greșeală!

Spre cinstea lui, Rareș nu a acceptat să fie călcat pe cap. Nu a acceptat umilința de a fi suspendat două zile de pe post și de a-i fi impuși sau interziși invitații.

Și a plecat.

Evident, nu voi mai merge la Realitatea TV. Nu voi gira cu credibilitatea mea, atâta câtă este, o televiziune care își umilește ziariștii, inclusiv realizatorul numărul 1.

În aceste zile e sărbătoare la PSD și ALDE, mafiile care distrug România. Asta a reușit Cozmin Gușă. Dar vocile noastre nu vor dispărea. Ne vom revedea cât de curând. Nu mor patrioții când vor mafioții!”

Rareș Bogdan: Domnul Gușă mi-a interzis să intru pe post. Realitatea TV nu mai are nevoie de mine.

Jurnalistul Rareș Bogdan a declarat pentru G4Media.ro că nu va realiza miercuri seara emisiunea Jocuri de putere și că în locul său va intra jurnalistul Cătălin Popa. ”Nu intru în emisie. Domnul Cosmin Gușă mi-a interzis să intru pe post. A fost interzis Oreste Teodorescu, Oana Stănciulescu, acum sunt eu interzis pe post”, a declarat Rareș Bogdan pentru G4Media.ro.

Bogdan mai spune că din momentul în care a fost interzis, consideră că ”Realitatea TV nu mai are nevoie de mine”. Realizatorul TV susține că nu a discutat cu nici o televiziune și că este ”un om liber”.

Rareș Bogdan, mesaj dramatic pe Facebook:

„Greu de ucis. Onoarea înainte de orice!

Le mulțumesc foarte mult miilor și miilor de oameni care mi-au trimis mesaje, emailuri și comentarii pe paginile de socializare începând de aseară până la această oră! A contat și contează pentru mine.
Le mulțumesc sutelor de colegi din Realitatea TV care mi-au trimis mesaje de încurajare. De asemenea, le mulțumesc colegilor mei din mass-media care s-au dovedit profesioniști și au ținut să vorbească cu mine pentru a afla punctul meu de vedere.

Nu am dorit și nu doresc să plec de la Realitatea TV. Nu am discutat cu nicio altă televiziune, pentru că am considerat și consider că fac parte din echipa Realitatea TV. Timp de 6 ani și jumătate am avut libertate editorială și de acțiune în Realitatea TV. Consider, însă, cu tot respectul pentru colegii mei din conducerea editorială și acționarii postului Realitatea TV, că nu poți opri un om care a fost invitat 5 ani la Realitatea TV să intre în studioul de televiziune, alături de alți invitați, exact înainte cu 1 minut înainte de începerea emisiunii, când scaunul său era pregătit și omul era gata de a combate. La ora 17 și 17 minute a fost trimis în rețeaua internă Realitatea TV un email cu toată garnitura de invitați de la “Jocuri de Putere”. Adică cu 4 ore înainte de a se întâmpla ceea ce s-a întâmplat.
Nu am atacat, nu atac și nu voi ataca Realitatea TV, pentru că nu doresc să se bucure dușmanii acestui post de televiziune.
Am avut un schimb de mesaje cu domnul Cozmin Gușă la prânz, când acesta mi-a comunicat că nu voi intra astăzi și mâine pe post. I-am cerut respectuos să se gândească de două ori, pentru că acest lucru va aduce deservicii postului de televiziune și va fi un afront la adresa telespectatorilor și ascultătorilor săi. Plus un afront direct la adresa mea, care am contribuit masiv, alături de invitații mei și echipa Jocuri de Putere, ca Realitatea TV și mai ales emisiunea-fanion de la ora 21.00 să ajungă în topul talk-show-urilor din România.
I-am explicat scurt și concis: dacă nu mi se permite accesul pe post la ora 21.00 voi considera că Realitatea TV a decis despărțirea de mine și echipa mea.
Încă ceva: numele „JOCURI DE PUTERE” nu aparține Realității TV, ci mie. Le atrag atenția să nu folosească acest brand fără consimțământul meu. Eu încă sper că bunul Dumnezeu le va da gândul cel bun și îmi vor permite să realizez emisiunea la acest post, cu invitații pe care îi consider eu relevanți și care sunt iubiți de publicul „Jocuri de Putere”.
Precizez din nou: nu am discutat cu nicio altă televiziune și nu veți auzi din gura mea niciun cuvânt urât la adresa Realitatea TV. Am multe informații, sunt multe suspiciuni, se fac multe scenarii. Poate se aștepta doar un moment, cine știe? Lumea e dură, viața și mai dură și uneori nu mai contează nimic. Nu voi intra în polemică cu nimeni care încearcă să mă atragă într-un război al declarațiilor. Realitatea TV a fost și consider că încă este casa mea. Am fost jurnalist, sunt jurnalist și voi rămâne exclusiv jurnalist. Oricât de mult s-ar supăra unii sau alții. Consider că libertatea de expresie este esențială în democrație, iar libertatea presei este vitală. Am fost 6 ani și jumătate un jurnalist liber. Nu am de gând să-mi schimb acest statut pentru nimic în lume.

P.S. Mi-aș dori foarte mult ca redacția să nu mai fie folosită de nimeni într-un război care nu o privește. Sunt profesioniști redutabili și oameni dedicați muncii lor. Din păcate pentru unii, părerea mea este împărtășită de o majoritate mult mai largă decât poate să-și închipuie cineva care trăiește în scenarii și scenarite.”

Sursa: comisarul.ro

559 Shares
Mission News Theme by Compete Themes.
error: 10 lei/saptamana. Pentru a putea copia continutul.