Press "Enter" to skip to content

OMV amână decizia privind investiţia în Marea Negră din cauza întârzierii guvernului român în adoptarea legii offshore

OMV a amânat o decizie privind investiţia în proiectul de explorare din Marea Neagră până anul viitor pentru că guvernul român a avut nevoie de prea mult timp pentru a crea cadrul legal adecvat, a anunţat Rainer Seele, CEO al companiei, citat de Reuters.

Explorarea în cadrul proiectului Neptun din Marea Neagră este o investiţie comună a Petrom, subsidiara OMV în România şi ExxonMobil din SUA şi ar reprezenta prima explorare de adâncime din apele româneşti, scrie News.ro.

Camera Deputaţilor a aprobat miercuri legea offshore, dar Rainer Seele a afirmat la Viena că a fost prea târziu.

Legea precizează că toate companiile implicate în operaţiuni de producţie în perimetrele offshore ale României vor fi obligate să vândă cel puţin 50% din producţia de gaz anuală în ţară.

Sursa: newmoney.ro

12 Shares
Mission News Theme by Compete Themes.
error: 10 lei/saptamana. Pentru a putea copia continutul.