Press "Enter" to skip to content

România, o ţară care înainte de 1989 se putea lăuda cu producţii importante de fructe, a ajuns să importe inclusiv mere şi pere din Polonia.

Director al Institutului pentru Ştiinţele Vieţii din Cluj, instituţie care se leagă de numele ei, cercetătoarea Carmen Scoaciu a explicat care sunt principalele probleme cu care se confruntă agricultura românească, ce pericole vin la pachet cu legumele tratate excesiv cu chimicale, dar şi motivele pentru care România nu poate să exporte produse finite cu valoare adăugată.

Din această postură, a explicat care sunt principalele probleme cu care se confruntă agricultura românească, pericolele care vin la pachet cu legumele tratate excesiv cu chimicale, dar şi motivele pentru care România nu poate să exporte produse finite cu valoare adăugată. „Imediat după Revoluţie, pământurile au fost împărţite, iar România a avut de pierdut, pentru că agricultura s-a fărâmiţat, iar micii fermieri nu şi-au putut permite să investească în utilaje. Spre deosebire de România, în toate celelalte ţări foste comuniste micii agricultori s-au asociat şi au devenit acţionari, menţinând într-un fel vechile cooperative, astfel că au reuşit, împreună, să investească în utilaje. În plus, dată fiind producţia mare, au putut să negocieze de pe alte poziţii cu marii retaileri, oferindu-le marfă în cantităţi mari, aşa cum cer supermarketurile”, susţine Carmen Socaciu. Astfel se explică şi faptul că România, o ţară care înainte de 1989 se putea lăuda cu producţii importante de fructe, a ajuns să importe inclusiv mere şi pere din Polonia.

Banii vorbesc Însă agricultura şi industria alimentară românească au şi alte minusuri. Din cauza lipsei fondurilor, numeroase fabrici din domeniul alimentar nu dau atenţia cuvenită analizelor de laborator. „Trasabilitatea există doar pe hârtie în România, astfel că deşi ceea ce se produce se înregistrează, nu se fac toate verificările în laboratoare pentru că sunt prea scumpe analizele. E adevărat că se înregistrează cu stricteţe materiile prime provenite de la furnizori, apoi şarja e denumită, intră în producţie şi rezultă produsul finit. Însă nu se face întotdeauna verificarea în laborator pentru fiecare şarjă. Nu se face pentru că mulţi gândesc că e prea scump”, susţine cercetătoarea. În plus, din cauza îngrăşămintelor folosite excesiv, de multe ori legumele devin periculoase pentru consum. La acest capitol, România nu stă foarte bine, fiind nominalizată într-un studiu de specialitate european alături de Olanda. Astfel de probleme există îndeosebi cu legumele vegetative, spanacul, salatele şi macrişul. Un studiu efectuat acum 5 ani la nivel internaţional a arătat că multe dintre legumele româneşti prezintă pericol pentru sănătate din cauza azotaţilor şi azotiţilor folosiţi pentru accelerarea dezvoltării lor Carmen Socaciu – cercetător Nu avem niciun laborator acreditat să emită buletine de analiză internaţională Carmen Socaciu a explicat şi motivele pentru care România nu reuşeşte să se impună pe pieţele internaţionale şi să exporte produse cu taxă pe valoare adăugată. Ministerul Agriculturii, indiferent de miniştrii care s-au succedat în ultimii 30 de ani, nu au considerat necesar ca România să deţină cel puţin un laborator acreditat la nivel internaţional, autorizat să emită buletine de analiză internaţională.

„România e condamnată ca o ţară din lumea a treia să exporte doar materie primă la preţuri mici, nu şi produse finite cu taxă pe valoarea adăugată. Asta din cauza impotenţei sistemului românesc, provocată de lipsa implicării Ministerului Agriculturii, care nu a înfiinţat în 30 de ani nici măcar un laborator acreditat la nivel internaţional să emită buletine de analiză internaţională. Costurile unui astfel de laborator nu ar trece de 50.000 de euro, dar autorităţile sunt nepăsătoare”, a punctat cercetătoarea.

Astfel, România a fost depăşită la acest capitol şi de ţări ca India, care au înţeles utilitatea unui astfel de laborator. În lipsa acestor laboratoare, micii producători care deţin, să zicem, stupi de albine, sunt nevoiţi să facă analizele produselor lor în ţările în care vor să-şi exporte marfa. Aşa ies mai scump. Şi atunci, dacă vor să-şi vândă mierea în Germania, firma importatoare le solicită mostre pe care le duce la laborator la ei în ţară, iar apoi pot să le spună, chiar dacă nu e adevărat: „domnule, mierea ta nu e grozavă din punct de vedere calitativ, o să-ţi dau mai puţin pe ea”. Şi aşa pierde tot producătorul român. Carmen Socaciu – cercetător Cum a ajuns să lucreze pentru NATO Carmen Socaciu a lucrat timp de şase ani la un proiect pentru NATO. Se întâmpla între 1998 şi 2004, iar proiectul a debutat înainte ca România să fie acceptată în Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic. Cercetătoarea clujeană a coordonat atunci o echipă mixtă româno-germană, iar proiectul s-a dovedit un real succes.

„A fost un proiect cu aplicaţii pe cosmetice şi boli dermatologice şi l-am demarat la propunerea prorectorului Universităţii Bremen, care auzise de studiile mele despre cătină. El era interesat de rezultatele mele, după ce demonstrasem la un congres din Amsterdam efectele pigmenţilor portocalii, care sunt atioxidanţi, protejează pielea şi ajută la îmbunătăţirea vederii. Aşa ne-am înscris şi am aplicat la un proiect NATO. Am fost admişi, iar ulterior, după evaluare, cei de la NATO au dorit să prelungească acest proiect cu încă trei ani”, a adăugat Carmen Socaciu.

59 Shares
Mission News Theme by Compete Themes.
error: 10 lei/saptamana. Pentru a putea copia continutul.