Press "Enter" to skip to content

Să ne aducem aminte: manualele de altădată / FOTO

Adevarul.ro vă propune o călătorie în lumea cărţilor dintâi. Abecedarele şi manualele de citire de acum 20, 30, 50, 100 de ani. Ce ne-au învăţat ele şi câte minciuni ne-au băgat în cap. Un scurt răgaz în noianul de ştiri şi informaţii despre neajunsurile sistemului educaţional de azi.

Veţi crede că le-aţi uitat, dar revăzând aceste desene naive, cu siguranţă că vă veţi aminti. Povestea „Cuiele” sau „Costache şi ochelarii”, fragmente din nuvelele „Plăvanii” şi „Panciuc”. „Mama lui Ştefan cel Mare” şi poezia „Partidul”. Cei mai în vârstă îşi vor aduce aminte, pesemne, de „Băieţaşul şi Lenin” sau de poezia „Sirena”.

Totul a început cu „Ana are mere”. Şi-apoi nici n-am simţit cum au trecut toamna şi iarna şi am ajuns la „Angheluţă, cel care mănâncă îngheţata cu lăcomie”. Apoi mincinoşii Petre şi Ion. „Eu am văzut odată o varză mare cât casa”, spune Petre. „Şi eu am văzut o oală mare cât şcoala”, răspunde Ion. „La ce folosea o astfel de oală?”, întrebă Petre. „Ca să fiarbă varza ta în ea”, răspunse, râzând, Ion. Ruşinat, Petre lăsă capul în jos. Morala:Spune adevărul!

O atmosferă grea apasă pe Citirea de clasa a IV-a. E prima Citire de după Revoluţie. În povestea „Plăvanii” e toamnă, „cerul parcă s-a pornit pe plâns”. În „Panciuc” „plouă întruna şi bate un vânt iute şi rece”. Lecţia „Stejarul din Borzeşti” e ilustrată cu un om spânzurat de un stejar.

Şi mai presus de toate e povestea „Cuiele”, din care afli, poate pentru prima dată, că răul e ireparabil. Un bătrân bătea câte un cui în uşa casei pentru fiecare boacănă a fiului său. Cu timpul, uşa deveni un zid de cuie. Într-o zi odrasla îşi luă angajamentul să scoată cuiele făcând fapte bune. Pentru fiecare bine-un cui scos cu cleştele. Pe când bătrânul trăgea să moară, fiul i-a spus:„Tată, nu mai e niciun cui în uşă!”. Iar tatăl a răspuns: „Dar găurile?”.

Copilăria în anii ’70 – ‘80. Nostalgia nu ţine cont de condiţiile politice şi istorice. Ceauşescu era cu tezele lui, elevii cu ale lor. Limba română de clasa a II-a e impregnată şi ea de acea atmosferă fals-idilică. O fericire tâmpă de la săniuş până la curiozitatea de pionier: „ce este acela colectivul?”. Sau “Cine a suit pe cer/ în oraşe noi/ cântecul de pionier/ însorit şuvoi?”. Răspuns: „Partidul”.

Limba română pentru clasa a IV-a din 1950 se deschide cu imnul Uniunii Sovietice. Abundă de poveşti cu Lenin şi Stalin. După ei urmează Gheorghiu Dej şi Ana Pauker. Către finalul anului şcolar – teoreticienii: Marx şi Engels („Marx şi prietenul lui, Engels, au fost amândoi mari învăţaţi. Se iubeau foarte mult şi se preţuiau unul pe altul…”)

„Lenin a învăţat foarte bine, ba chiar excepţional. La terminarea gimnaziului a primit medalia de aur”. Manualul de Limba Română din 1950

Citirea de clasa a II-a primară din 1940 îl avea pe prima pagină pe Regele Mihai, care veghea „cu iubire şi bărbăţie frumoasa şi bogata noastră ţară”. Urma Regina Mamă Elena. Nimic deosebit de practicile comuniste de mai târziu în privinţa aceasta. A fost, însă, ultimul manual în care apăreau Moş Crăciun şi pruncul Iisus în iesle.

În afară de istorii religioase şi de lecţii despre plante şi animale, Citirea mai cuprindea poveşti desprinse din realităţile vremii. Aflăm astfel povestea câinelui Bodolan, primul maidanez al Bucureştiului, fugit de la stână şi nimerit printre automobile, biciclete şi negustori gălăgioşi. Unul chiar a dat cu un pietroi după el. „Aici nu-i de mine, şi-a spus Bodolan, în mintea lui, luând-o la goană cu coada între picioare”.

Toamna. Ziua s-a scurtat. Soarele răsare mai târziu şi apune mai devreme… A dat cea dintâi brumă… Parcă e un soare obosit… Trec stoluri negre către ţările de la miazăzi… Seara se întorc căruţele încărcate. Scârţâitul roţilor se aude din capătul satului. Se lasă o ceaţă grea. Ce repede înnoptează acum!Manualul de Citire din 1940

la locul lor

În perioada ante-belică, manualele din primii ani de şcoală erau divizate în două ediţii: pentru mediul rural şi pentru urban. Din „Cartea de cetire, aprobată de onor. Minister al Instrucţiunii şi al Cultelor în 1913″ pentru mediul rural aflăm că „tot ce n-are vieaţă se numeşte lucru… iar lucrurile stau la locul lor”.

Stăpânii şi servitorii în cărţile de „Cetire”

Acum 100 de ani, copiii învăţau în primii ani de şcoală că pe lume sunt servitori şi stăpâni. Abordarea era diferită în funcţie de clivajul pomenit mai sus: urban-rural. În ediţia rurală scria: „De mult folos sunt servitorii într-o familie”. Şi apoi începe povestea servitorului Niţă şi a stăpânului Iorgu care s-au înţeles bine de la tinereţe până la bătrâneţe şi nu s-au certat niciodată şi s-au respectat. Trecuseră numai câţiva ani de la răscoala din 1907, când boierii din Moldova şi din sudul ţării au fost fugăriţi pe câmpii de ţăranii răsculaţi.

În aceeaşi notă era scrisă şi lecţia „Cum se intră în casă străină”. Cu alte cuvinte, cum trebuie să intre ţăranii în casele boiereşti: „Ţine pălăria în mână cu interiorul spre tine. Niciodată nu se stă cu pălăria sau cu căciula în cap! Spune de ce ai venit şi apoi te retrage salutând pe toţi cei din casă”.

În ediţia urbană, însă, este o poveste despre un servitor leneş care nu vrea să-i mai şteargă pantofii stăpânului în fiecare dimineaţă, spunând că „oricum se murdăresc iute din nou, ca şi când n-ar fi şterşi”. Atunci stăpânul îi dă o lecţie, lipsindu-l de simbria zilnică pentru de-ale mâncării: „oricum în câteva ore ţi se face foame din nou”. La finalul poveştii sluga îşi face autocritica: „Aveţi dreptate, domnule, să nu-mi daţi banii căci nu mi-am făcut datoria!”.

Copiii de şcoală şi alcoolul

Sfaturi practice în „Cetirea” de clasa a II-a rurală (1913): „Când e căldură prea mare să ne ferim de băuturi alcoolice”. „Când e frig prea mare, dacă suntem pe drum şi simţim că frigul ne cuprinde, să nu ne oprim; căci în acest caz moartea ne aşteaptă: cine se opreşte adoarme; cine adoarme nu se mai scoală”.

Şi în „Cetirea” urbană există sfaturi contra alcoolismului, sub titlul „învăţături contra beţiei”. Sub cele câteva rânduri de învăţături („omul beat nu ştie ce face”, etc.) urmează însă lecţia despre prun: „Prunul este foarte folositor. Oamenii sădesc livezi întregi de pruni”.

„Omul cel chiel vine la chef”

Abecedarul de la 1900 cuprindea şi exerciţii de „frământări de limbă” precum „pia-tra crap-ă-n pa-tru”. Litera „J” era exemplificată cu cuvântul „jaf”: „el a dat un jaf la han”. Iar pentru litera „S” nu s-a găsit un alt cuvânt mai bun decât „sfredel”. Cine mai ştie astăzi ce-i acela un sfredel? Grupurile de litere „che”, „chi” au fost mereu o piatră de încercare pentru elevi şi pedagogi. Acum o sută şi ceva de ani se învăţau repetând de o sută de ori propoziţia „Omul cel chiel vine la chef”.

Abecedarul omului matur

A existat înainte de Primul Război Mondial un Abecedar pentru oamenii mari. Mai exact pentru recruţii care ajungeau în cazărmi fără să ştie scrisul şi cititul. “În numai 30 de lecţiuni, promitea autorul, cursanţii vor învăţa să scrie, să cetească şi să socotească”. La începutul secolului trecut, din totalul populaţie României de peste 8 ani, 78% era analfabetă. Din lipsa şcolilor şi a educatorilor s-a luat măsura introducerii “şcoalelor de adulţi în cazărmi”.

Soldaţii învăţau mai întâi cifrele: patru e ca un scaun, doi e ca o lebădă etc., apoi literele, apoi cuvinte şi fraze simple şi, în fine, scurte compuneri. Ca acestea: “Iacă un zid! Văd un inamic. Mă ascunz să nu mă vază. A! Nu e inamic. E un camarad. S’a ascuns de inamic. Mă ascunz şi eu. Acum văz un inamic venind. Nu e nimic! Să vie şi-o mie!… Mai vin doi camarazi din urmă. S’au ascuns şi ei de inamic. Iaca, mai vin nouă duşmani. Noi vedem duşmanii. Ei nu ne văd. Vin de zor! Acum să-i vedem!… Doi căzură… Doi nu se mai zăresc… Şase o roiră… Ura!!!… Sus România!…”.

Sursa: adevarul.ro

32 Shares
Mission News Theme by Compete Themes.
error: 10 lei/saptamana. Pentru a putea copia continutul.