Press "Enter" to skip to content

#TeleormanLeaks. Ce spun oamenii din Alexandria despre valiza de la Rise Project

Scandalul Valiza are urmări la Tel Drum. Jurnaliştii din Teleorman scriu că a fost pornită o anchetă internă, pentru a afla sursa documentelor ajunse la Rise Project. Localnicii spun că ei ştiau de ani buni ceea ce a ieşit acum la iveală. Şi sunt curioşi să afle ce părere au procurorii şi judecătorii despre toată această poveste.

La sediul Tel Drum din Alexandria a fost aproape pustiu. Bariera de la intrare s-a ridicat de doar câteva ori, în patru ore. Dintre şefi, n-a venit nimeni, ne-a spus o angajată însărcinată cu paza.

– Vrem să vorbim şi noi cu domnul Pitiş sau cu doamna Nicoleta Pene.

– Nu sunt.

– Puteţi, totuşi, să ne puneţi în legătură cu dumnealor?

– Nu pot, că nu sunt.

– Poate la secretariat…

– Nu e nici doamna de la secretariat.

– Adică, nu e nimeni în firmă azi?

– Ba sunt, dar de cine întrebaţi nu sunt.

Întrebări au avut şi jurnaliştii locali.

„Am discutat cu Florea Nedea. El este directorul adjunct al Tel Drum. S-a amuzat foarte tare de povestea cu ţăranul care ar fi găsit-o în câmp. Domnul Nedea spune că a început un fel de vânătoare internă în Tel Drum, pentru că vrea să identifice exact persoana de la care a plecat acea valiză cu informaţii. Mai ştiu şi că doamna Pene este foarte afectată”, a spus Carmen Dumitrescu, jurnalistă la Liber în Teleorman.

Nicoleta Pene e personajul numărul 1 al primei părţi din ancheta Rise Project. A fost prezentată drept mâna dreaptă a directorului general Tel Drum şi cea care valida toate tranzacţiile financiare din companie.

Evident, scandalul e principalul subiect de discuţie, în aceste zile, în Alexandria. Iată ce spun oamenii:

Jurnalist Digi24: Persoanele din fotografii, din filmuleţe le ştiţi?

Localnică: Da. Chiar foarte bine. Sunt nişte oameni cumsecade, nişte oameni foarte de afaceri… cu unul dintre ei a lucrat și fii-miu. Nişte oameni deosebiţi.

Localnic: O parte dintre ei îi cunosc şi am rămas surprins când am văzut cine sunt. Pe domnişoara aceea… Nicoleta… Aşa o ştiam eu, de copil… N-am ştiut că a ajuns unde a ajuns.

Localnic: În teritoriu, cam demult se cunosc unele elemente de genul ăsta. Oamenii discutau, dar care e adevărul numai organele abilitate pot să…

Tel Drum a fost marți în centrul atenţiei şi la Tribunalul Teleorman. Procurorii DNA au cerut redeschiderea unei părţi dintr-un dosar mai vechi în care apare firma. Avocaţii au replicat cu o solicitare de strămutare a procesului, pe motiv că în Teleorman, subiectul e intens mediatizat şi asta ar putea afecta judecata. Firma Tel Drum e anchetată în trei dosare, dar într-unul singur s-a făcut, oficial, legătura cu Liviu Dragnea.

Sursa: digi24.ro

30 Shares
Mission News Theme by Compete Themes.
error: 10 lei/saptamana. Pentru a putea copia continutul.