Press "Enter" to skip to content

“Vreau să mă retrag după propriile reguli!” Sharapova rupe tăcerea, după rezultatele dezamăgitoare

Maria Sharapova (31 de ani) nu a avut rezultatele scontate după revenirea în circuit. Suspendată pentru dopaj, sportiva din Rusia a fost nevoită să stea departe de teren 15 luni, iar în aprilie 2017, adică în urmă cu exact un an, a evoluat în turneul de la Stuttgart. Primul după ce şi-a ispăşit pedeapsa.

Acum, Sharapova spune că, în ciuda rezultatelor dezamăgitoare din ultimul an, nu se gândeşte la retragerea din sportul de performanţă. “Încă nu am stabilit o dată pentru mine (n.r. în ceea ce privește ieșirea din scenă), dar întotdeauna am spus că vreau să mă retrag după propriile reguli”, a spus Maria Sharapova, pentru jurnaliștii de la CNN, conform Hotnews.

Rusoaica a lăsat însă să se înțeleagă următorul aspect: retragerea nu ar avea neapărat legătură cu vârsta (Nadal va împlini 32 de ani, iar Federer 37), ci mai ales cu rezultatele sportive, mai scrie sursa citată.

“Când ai experiența câștigării de Grand Slam-uri, este absolut natural să ai în minte doar acest obiectiv. Mi-ar fi greu să spun că obiectivul meu pentru anul acesta este să câștig turnee de nivel inferior, pentru că mă străduiesc să stau pe scena mare și să câștig pe această scenă mare. Voi continua să muncesc pentru această mare dorință”, a mai spus Maria Sharapova.

În 2018, Masha a jucat puțin, iar rezultatele au fost sub aşteptări. Cea mai bună performanță a fost semifinala de la Shenzhen, acolo unde a fost învinsă de Katerina Siniakova. La Australian Open a bifat un tur trei, fiind depășită categoric de Angelique Kerber (1-6, 3-6).

La ultimele două competiții la care a participat (n.r. Qatar și Indian Wells) a fost întrecută din runda inaugurală de Monica Niculescu, respectiv Naomi Osaka. Are cinci victorii și patru înfrângeri in 2018, iar azi se va duela cu franțuzoaica Caroline Garcia la Stuttgart.

Sursa: digisport.ro

4 Shares
Mission News Theme by Compete Themes.
error: 10 lei/saptamana. Pentru a putea copia continutul.