Abandonaţi de părinţi care nu i-au vrut niciodată, copiii crescuţi în orfelinatele din România reuşesc cu greu şi rar să-şi găsească un rost. Mulţi nici nu izbutesc, ajungând să-şi irosească viaţa…

Valentin Perduş a refuzat un astfel de destin. Chiar dacă a ajuns într-o casă de copii încă de bebeluş, iar când a fost dat afară, la 18 ani, absolvise doar o şcoală gimnazială, s-a luptat să se facă medic, aşa cum visa de mic. Iată că, la 37 de ani, a absolvit Facultatea de Medicină şi Farmacie din Oradea, iar acum învaţă pentru rezidenţiat.

“Jungla” din Buşteni

Arena Antonio Alexe s-a umplut de lume şi de emoţie, lunea trecută, când promoţia 2019 a FMF Oradea şi-a celebrat absolvirea. Pe lângă cei aproape 400 de foşti studenţi, în sală au fost 2.000 de părinţi, prieteni şi cunoscuţi, dornici să-i vadă rostind jurământul lui Hipocrate. Asemenea tuturor colegilor, Valentin Perduş zâmbea larg, bucuros că a ajuns această zi, la care a năzuit ani întregi.

Născut în Ploieşti în urmă cu 37 de ani, Valentin a copilărit în Buşteni. Nu cu părinţii sau bunicii, ci alături de alţi 500 de copii abandonaţi. “Mama, dacă poate fi numită aşa, după ce m-a scos din maternitate, m-a lăsat pe liniile de tren. Noroc că m-au văzut la timp nişte oameni şi m-au salvat”, zice el. Aşa a ajuns în orfelinatul de la poalele Bucegilor, unde a trăit până la vârsta majoratului.

Descrie locul ca pe o junglă, unde chiar trebuia să lupte, la propriu, pentru a supravieţui. “Îmi amintesc cum aşteptam sărbătorile pentru că la biserică se dădeau pomeni şi mâncam şi noi bomboane, colive… Le duceam şi copiilor mai mici din casă, dar întâi trebuia să dăm pungile portarilor şi îngrijitoarelor. Copiii mâncau doar ce rămânea după ei”. Nu-i curge, amintindu-şi, nicio lacrimă, pentru că toate acele experienţe l-au făcut omul puternic de azi.

Copil de redacţie

Vali spune că de copil voia să se facă medic. La 18 ani, însă, când a trebuit să plece din orfelinat, părea imposibil: făcuse doar un gimnaziu. “Eram hotărât să lupt pentru mine, dar nu ştiam cum”.

Una dintre educatoare l-a dus la redacţia ziarului Prahova, rugând jurnaliştii să-l sprijine cumva, deoarece putea mai mult. Aşa a fost înscris la o şcoală profesională de confecţioneri încălţăminte şi cazat în internatul şcolii, şi tot din contribuţiile jurnaliştilor a primit şi haine. “Am fost ca un copil al redacţiei”, rememorează Valentin.

Când a terminat profesionala, a fost iarăşi descumpănit. Dat afară din internat, dar fără să-şi găsească un loc de muncă, a ajuns să doarmă noaptea pe băncile din parcurile oraşului. Aşa l-a găsit o altă femeie cu suflet mare, Elena Grigore, care a reuşit să-l “bage” în internatul unui liceu, chiar dacă nu era înscris ca elev. “Aveam unde dormi, primeam şi mâncare şi lucram la munci agricole pe la profesori, ca să fac nişte bănuţi”, zice Valentin. Spera în continuare că, într-o zi, va fi totuşi doctor…

Trenul de Cluj

Undeva, auzise că cele mai bune facultăţi de medicină din ţară sunt la Cluj şi la Târgu Mureş, aşa că într-o zi s-a urcat pur şi simplu în tren şi a pornit spre vestul ţării. “Nu ştiam multe, decât că vreau să văd facultatea”, zice el.

Ajuns în Cluj, oraşul i-a plăcut atât de mult încât n-a mai vrut să plece şi s-a înscris la primul liceu care l-a primit. “Am ajuns la Liceul de Transporturi, eu, care voiam să fiu medic… Secretara şcolii, doamna Aurora Cosma, m-a luat în grijă ca pe copilul ei”, povesteşte Valentin. Nici acum nu-şi explică cum de a avut atât de mult noroc, să dea peste oameni buni, dispuşi să-l ajute.

Faultat la admitere

Valentin avea 23 de ani la începerea liceului şi 27 când a luat Bacalaureatul, dar n-a avut curaj să dea admitere la Medicină imediat. S-a înscris, în schimb, la Colegiul de Asistenţi Medicali, o postliceală de 4 ani din Cluj, pe care a şi absolvit-o.

Încurajat de oamenii din jur, în 2013, la 31 de ani, s-a înscris la facultate. A ales FMF Oradea fiindcă este una dintre puţinele din ţară care oferă locuri fără taxă pentru romi. A promovat examenul de admitere, singura condiţie pentru a deveni student bugetat, dar tot era să rămână pe dinafară…

“Într-o zi de miercuri, secretara facultăţii mi-a zis să vin marţea următoare ca să confirm locul. Când m-am dus, aceeaşi secretară mi-a spus că am ajuns prea târziu, fiindcă termenul limită trecuse de câteva zile. De fapt, cred eu, au dat locul altcuiva”, povesteşte Valentin. Supărat, s-a plâns la Ministerul Educaţiei, care i-a dat dreptate, cerând FMF Oradea să-l confirme ca student.

Studenţie, haină grea…

Valentin recunoaşte că anii de studenţie nu au fost deloc uşori. Pe lângă faptul că a avut mult de învăţat, în weekend mergea de fiecare dată la Cluj. “Lucram ca ospătar pe unde apucam, sau pe la unii pe-acasă, ca să fac bani din care să mă întreţin. Când nu lucram, învăţam la Biblioteca Centrală Universitară, că acolo găseam cărţile pe care ni le cereau profesorii. Nu-mi permiteam să le cumpăr, iar la biblioteca din Oradea nu se găseau”, zice el.

Când a împlinit 35 de ani a fost dat afară din cămin, pe motiv că a depăşit vârsta maximă permisă de regulamentul Universităţii. A cerut clemenţă, explicând că nu are unde dormi şi nici bani cu care să-şi plătească o chirie, dar degeaba. “Am mers la rector, la prorectori, să le spun că sunt un caz social. Nu m-au băgat în seamă”, spune el.

Singura ofertă pe care i-au făcut-o şefii Universităţii a fost să rămână în cămin contra unei taxe lunare de 90 lei. “Pentru mine era mult şi aşa. Cu 90 lei eu mâncam o săptămână”. Disperat, a apelat la preşedintele Senatului, cerându-i ajutorul: “Domnul Curilă a fost singurul care m-a înţeles şi a rezolvat să rămân în cămin, fără taxă”.

Tata Sorin

La ceremonia de absolvire, în discursul său, Sorin Curilă l-a surprins pe Vali încă o dată. “Un absolvent provenit din casa de copii, care s-a zbătut din greu ca azi să fie absolvent de Medicină Generală. Dragă Valentin, mă bucur să fiu parte a familiei tale. Şi mă bucur, ca şi cum aş fi tatăl tău, pentru reuşita ta”, a spus Curilă la microfon, în faţa a 2.000 de oameni.

Auzindu-l, absolventul s-a ridicat emoţionat în picioare şi a fost îndelung aplaudat. “Niciodată nu m-am simţit atât de apreciat”, s-a confesat el, ulterior, BIHOREANULUI. Surpriza a fost completată şi de către decanul FMF, Adrian Maghiar, care a anunţat că îi oferă un premiu de 500 de euro.

Merge mai departe

Valentin continuă şi acum să înveţe serios. În toamnă are examenul de licenţă, apoi pe cel de rezidenţiat şi speră că într-o zi va fi specialist în anestezie şi terapie intensivă. De altfel, la secţia ATI a Spitalului Judeţean din Oradea a făcut multe ore de voluntariat, tocmai pentru că a simţit că era locul potrivit pentru el.

Recunoaşte însă că prima opţiune de rezidenţiat va fi tot Clujul. “Vreau să învăţ în cel mai bun loc cu putinţă”, motivează el cu hotărâre. Şi, aşa cum n-a făcut-o nici până acum, în continuare nu se va da bătut până îşi va vedea visul împlinit…