„Pentru asta este pactul pentru anticipate pe care l-am propus azi. Trebuie să ieșim din această criză. Eu mi-aș dori ca primul meu act de președinte să fie dizolvarea Parlamentului. Asta este cea mai rapidă modalitate. Lucrurile sunt simple. În 30 de ani nu a fost nicicând o oportunitate mai mare de anticipate ca în acest context. Noi am propus azi un pact în care spunem să picăm Guvernul. Semnăm, facem moțiune. În momentul în care a picat Guvernul calea spre anticipate e deschisă. Președintele poate face două nominalizări formale în 60 de zile, le respingem, apoi următorul președinte poate să dizolve Parlamentul”, a spus Dan Barna, la Realitatea TV, potrivit Mediafax.

Liderul USR a mai spus că „ președintele Klaus Iohannis nu poate dizolva acest Parlament pentru că e în ultimele șase luni de mandat”.

Dan Barna a reacționat și la decizia Guvernului prin care Secretariatul General al Guvernului primește atribuțiile pentru emiterea ordonanțelor de urgență, precum și avizarea ordonanțelor simple.

„Este încă o găselniță. Practic se face o restructurare a Guvernului fără restrcuturare, fără să se vină în fața Parlamentului. Suntem în fața disperării a PSD și a doamnei Dăncilă care nu mai are majoritate în Parlament. Se caută fel de fel de artificii, multe dintre ele la limita Constituției sau dincolo de cadrul constituțional, mizând că va trece timpul”, a spus Barna.

Alianța USR PLUS propune un pact politic pentru declanșarea alegerilor anticipate odată cu cele locale, motivând este o soluție care ar putea scoate România din criza produsă de actualul Guvern, care nu mai are susținere.